Acadele

Acadele
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce-i va mai trece și DNA-ului frenezia și nu va mai avea interes să pozeze în Moș Crăciun cu citații în sacul cu daruri, stenogramele-acadele nu vor lăsa decât un gust amar. Doar amăgesc, îți omori timpul cu ele câteva zile și pac-pac, cu asta, basta. Pentru că nu vom afla vreodată ceea ce merită într-adevăr să aflăm. Dacă a fost sau n-a fost ceva la acel Vaslui – Steaua tot dintr-o ultimă etapă de campionat, cât suport au suspiciunile lui Penescu, bineînțeles tot după un meci cu Steaua, la cât prețuia Nețoiu cutia cu table de patrimoniu încât l-a transformat pe Cîrțu în comis-voiajor ca să-i recupereze obiectul muncii de la verii Becali chiar în ziua partidei din Ghencea.

Doar o părticică din subiectele grele care mustesc de corupție adevărată după abecedarul procurorului, nu o premiere protectoare a căcăcioșilor de la „U”, Bistrița sau UTA. Fiecare cu gustul său, DNA-ului i-a picat cu tronc doar neamul Becali. Niciun alt nume greu sau de la periferia „B”-ului, niciun arbitru, niciun alt trepăduș purtător de valiză, nimeni. Toți sunt albiți și scrobiți prin omisiune complice. La toți s-a epuizat stocul de casete de ascultare. Până la o nouă comandă cu țintă precisă. Nu întâmplător, fotbalul și DNA-ul sunt frați de cruce. Niciunul nu e dornic să se primenească din interior.

Mihai CIUCĂ‚ / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×